Caca-te Fara Rusine ... pe studenti

Oricât aş încerca nu pot să redau cu exactitate, în cuvinte, aventura pe care am trăit-o în ultimele zile pe domeniul CFR-ului. Se pare că exprimarea scârbei are anumite limite lingvistice de care eu nu pot să trec. Cu toate acestea voi încerca, măcar de dragul artei!

Totul a început când TV-ul a ţipat înspre mine ştirea că Statul dă pe moka bilete pentru studenţii ce vor să meargă la vot. Cum încă sunt student iar votul sau lipsa lui nu mi le poate verifica nimeni am zis să profit de ocazie pentru a-mi vizita plaiurile natale. Prima greşeală a fost că am uitat de faptul că Statul nu mi-a dat niciodata, nimic, pe gratis. A doua greşeală a fost determinată de un lapsus ce nu mi-a permis să-mi amintesc că România e tot o ţară de căcat.

Am ajuns la Gara de Nord la ora 13:00. În mintea mea dereglată, la ora aia toată lumea era fie la facultate, fie la muncă. La prima vedere părea că am avut dreptate. O coadă formată în mare parte din pensionari se iţea, organizată, din faţa caselor de bilete. M-am aşezat în rand cu lumea şi după 45 de minute ajung în faţa sclavei care trebuia să îmi elibereze biletul. Salut respectuos şi îi întind buletinul la care ea cu o muie dată prin maşina de tocat îmi spune: “Auzi? Ce îmi dai mie ăsta? Nu ştii să citeşti? Hai mişcă de aici!”. Am rămas blocat şi nu am putut să îi spun că eu am început şcoala când ea încă mai sugea pula pe centură. Retardata lipise afişul conform căruia acolo NU se eliberau bilete gratuite (repet, biletele nu erau gratuite fiind subvenţionate de Stat la care noi plătim toată viaţa taxe) la nivelul pulii aşa că nu l-am văzut. M-am resemnat şi după un cor de înjurături, ce îmi va asigura un loc de cinste în Iad, am ajuns la casa de bilete ce elibera hârtiuţele necesare transportului.

Pentru un moment am crezut că am murit pe drum şi am ajuns în Iadul mai sus amintit. Am fost întâmpinat de o mare de oameni şi de un miros de vagon de vite. Am concluzionat urgent că aici nu se aplică termenul de coadă aşa că m-am aşezat la marginea mulţimii orientat cu faţa spre una dintre casele de bilete destinate studenţilor doritori de mocangeală. Ce a urmat în cele patru ore şi patruzeci şi cinci de minute e greu de descris.

Miros de nespălat, miros de băşini, zgomot, geamuri sparte, gabori infecţi şi cireaşa de pe tort o muistă de sclavă, vânzătoare de bilete, ce a ieşit în pauză când aveam deja trei ore de aşteptare. Că a ieşit în pauză, nu mă deranjează. Că îşi bea cafeaua şi completa Sudoku (sau cum pula mea se scrie) în faţa noastră, din nou nu mă deranjează. Faptul că nimeni nu a venit să îi ia locul timp de jumătate de oră devine însă deranjant. Mai rău, când muista a catadicsit să îşi mişte găoaza spre scaun a început să urle la noi să ne tirăm de acolo ca să vină nu ştiu ce pula mea de coadă de alături. Evident i-am dat pula şi nu ne-am mişcat un milimetru. Atunci am trezit bestia! A început să înjure şi să ne compare cu diverse animale ce ajung de sărbători pe masă, sub formă de friptură. Cineva i-a indicat geamul spart de alături şi vita a tăcut din gură.

Într-un final am reuşit să îmi iau biletul şi să mă urc în tren. Mirosea a pişat cu clor, un deliciu! Am şi dormit şase minute. Atât le-a luat navetiştilor de la CFR să se facă muci şi să înceapă să urle de parcă îi futea cineva cu coada de mătură. În primul rând, cine pula mea le dă voie animalelor ăstora să urce în alt tren decât ăla care duce spre Siberia sau Treblinka? Apoi, cine pula mea, crestată în vârf şi dată cu sare, le dă voie să bea ca porcii în tren? Eu dacă îmi aprind o ţigară iau trei milioane amendă. Ei dacă se îmbată şi aruncă pe cineva din tren, nu! E ok! Las’ că-s şi ei amărâţi. Eu m-am săturat, băga-mi-aş pula, să stau într-o ţară în care toţi amărâţii pot să se cace pe tine pentru că … sunt amărâţi.

Măcar la întoarcere am dat de un angajat al CFR mai luminat la cap. Am ajuns să discut cu naşul în cauză probleme de politică externă, filosofie şi literatură clasică. Na! Există şi excepţii care vin să confirme regula!

P.S. Am aflat că 2000 de km se fac în două ore iar 300 de km se fac în opt. Căca-şi-ar pula pe noi italienii.